|
| 42. Sănătatea și siguranța copiilor, prioritatea priorităților |
|
Vrei să te implici?
Acasă, pe birou, în ruscsac sau în geantă am întotdeauna cel puțin două cărți: una despre copii și adolescenți, cealaltă despre managementul educațional. Din categoria primului ,,tip” de cărți, citesc încă din cartea ,,O generație în pericol” (autor Jonathan Haidt). Spun încă pentru că este genul de lectură care după o pagină sau două te îndeamnă să te oprești, să îți pui întrebări și să recitești anumite paragrafe. Cel mai des le recitesc pe cele ce par niște notițe gen ,,Nu uita!” lipite pe coperta din spate: 1. ,,Ne-am supravegheat excesiv copiii în lumea reală și i-am lăsat complet vulnerabili în cea virtuală, ambele fiind greșeli fundamentale.” 2. ,,A venit momentul să punem capăt experimentului. Hai să ne aducem copiii acasă.” Fiecare capitol este nevoie să fie subiectul unor dezbateri profesori-părinți, părinți-părinți, profesori-părinți-adolescenți. Fac această afirmație pentru că doar o recomandare de a fi lecturată această carte-manifest nu este suficientă. Ne întâlnim cu atât de multe opinii pur personale despre cum să protejăm copilăria copiilor noștri, uitând că ,,Este nevoie de un sat pentru a crește un copil.” Ceea ce înseamnă că o întreagă comunitate de oameni trebuie să asigure și să interacționeze pozitiv cu copiii pentru ca aceștia să aibă parte de și să crească într-un mediu sigur și sănătos. Jonathan Haidt oferă prin intermediul acestei cărți sfaturi obiective, bine documentate și îl provoacă pe cititor să reevalueze, să revadă modul în care copilul său interacționează cu tehnologia. Sunt sfaturi/recomandări/strategii clare și accesibile pentru a restabili echilibrul dintre lumea virtuală și cea reală. Pentru că ne dorim și avem nevoie de ghidare, această carte poate fi considerate un ghid esențial și o resursă valoroasă pentru părinții care vor să protejeze sănătatea mintală a copiilor într-o lume cu fiecare zi mai digitalizată. Da, cantitatea publicațiilor de acest fel, a articolelor, a filmulețelor, a celor care (într-o formă sau alta) postează mesaje de atragere a atenției în această direcție este foarte mare. Să ne oprim împreună cu timp și bunăvoință asupra acestei cărți pentru dezbateri cu sens și claritate. Acest atât de scurt articol este, în fapt, o invitație către dvs să îmi scrieți pe adresa [email protected] cine are disponibilitate de timp pentru a se implica în crearea unei serii de întâlniri cu părinții în care să dezbatem împreună pe marginea unor lecturi sau a unor subiecte care ne preocupă. Vă mulțumesc și aștept mesajele dvs! Dir. Laura Iacob
|
|
|
|
|
|
|